În opinia sa, "conflictul dintre autorităţile de la Chişinău şi autointitulatele autorităţi (separatiste) de la Tiraspol a fost şi rămîne pîrghia cea mai simplă şi mai eficientă prin care Rusia păstrează Moldova în sfera de influenţă a "vecinătăţii sale apropiate".
Ex-ministrul
afacerilor externe al României, Adrian Cioroianu, recomandă
autorităţilor Republicii Moldova "decuplarea, măcar temporară, a
Transnistriei de Republica Moldova pentru concentrarea pe proiectul
european". El face această recomandare într-un studiu pe care l-a
publicat presa din România.
În opinia sa, "conflictul dintre
autorităţile de la Chişinău şi autointitulatele autorităţi
(separatiste) de la Tiraspol a fost şi rămîne pîrghia cea mai simplă şi
mai eficientă prin care Rusia păstrează Moldova în sfera de influenţă a
"vecinătăţii sale apropiate".
"Nu-i nici o surpriză că Moscova
nu a recunoscut regimul de la Tiraspol, deşi liderul Igor Smirnov a
făcut eforturi disperate în acest sens şi a apelat la precedentele
recente numite Osetia de Sud şi Abhazia. Explicaţia? Moscova nu a fost
niciodată propriu-zis interesată într-o reglementare definitivă a
problemei transnistrene - pentru că de pe urma tensiunilor de pe Nistru
singurele avantaje rămîn de partea Rusiei, care-şi legitimează astfel
prezenţa "trupelor de menţinere a păcii", susţine ex-ministrul.
Adrian
Cioroianu afirmă că "este în interesul factorilor politici, dar şi al
societăţii civile din Republica Moldova să mediteze serios la
posibilitatea unei decuplări a Transnistriei din graniţele statului -
fie şi pe o perioadă determinată, timp în care ea ar intra sub un
mandat de protectorat cu garanţii internaţionale".
"În
momentul de faţă, Chişinăul nu poate impune, prin eforturi proprii,
domnia legii în zonă, după cum nu poate impune nici democratizarea şi
demilitarizarea ei. Ar fi de datoria comunităţii internaţionale să-şi
asume o sarcină într-atît de dificilă; şi, de ce nu, ar fi o ocazie
pentru Uniunea Europeană de a-şi materializa într-un mod foarte concret
propria sa "politică de vecinătate", menţionează el.
Ex-ministrul
nu înţelege "de ce interesul naţional al acelei Republici Moldova care
se doreşte modernă şi europeană ar depinde de o regiune în care statuia
lui Lenin şi marotele lui Stalin se simt încă în cel mai natural mediu
al lor".










