Pentru a nu o „irita” şi a-i demonstra Transnistriei bunele intenţii ale RM parlamentul agrarian bagă un fals în Constituţie, articolul 13, de tristă faimă. Tot pentru a nu „o îndepărta” de RM şi a „apropia cele două maluri ale Nistrului” RM îşi subordonează, practic, toată politica sa Transnistriei: administraţia comunistă a lui Voronin rupe acordurile cu România în domeniul învăţământului; adoptă o lege umilitoare despre „conceptul politicii naţionale”; renunţă la studierea „Istoriei românilor” în favoarea unei „istorii integrate”: atacă „sfânta sfintelor” - renunţă la însăşi Declaraţia de Independenţă şi la denumirea sărbătorii naţionale, Ziua Independenţei devenind „Ziua Republicii”; anulează de facto cea mai încărcată de semnificaţii sărbătoare naţională - Ziua Limbii Române; plasează obsesiv accentele pe „moldovenism” şi blamează românismul; îngroapă legislaţia lingvistică adoptată pe 31 August 1989, favorizând pe toate căile procesele de re-rusificare; repune în circuit falsurile ideologiei sovietice vizavi de istoria Moldovei; reabilitează simbolurile ideologiei comuniste şi sovietice, RM redevenind „o rezervaţie” a monumentelor lui Lenin; atacă intelectualitatea şi curentul de gândire proromâneşti ş.a.m.d. Noi vorbim despre pericolul transnistrizării R. Moldova în cazul unei rezolvări inechitabile a problemei Transnistriei. De fapt, transnistrizarea Moldovei deja are loc, ea se produce de 17 ani şi e în plin proces de desfăşurare. Oare cele descrise mai sus nu sunt acţiuni de transnistrizare a RM?
Toate aceste acţiuni de orientare profund antimoldovenească (nu antiromânească doar) erau (şi sunt) motivate prin nevoia de a „nu arde podurile” între RM şi Transnistria şi de a păstra un climat favorabil pentru „restabilirea integrităţii teritoriale a RM”. În numele acestui ideal, de 17 ani de când şi-a declarat Independenţa, RM face, necontenit, cedări de principiu care au lovit în interesele ei vitale. În aceşti ani Transnistria a limitat în modul cel mai brutal suveranitatea RM, politica acesteia fiind o continuare a politicii administraţiei de la Tiraspol. Chişinăul a plătit un preţ extrem de scump pentru Transnistria: „de dragul ei” am rămas în afara UE şi NATO şi ne-am depărtat într-un mod criminal de România.
Ca toate să fie clare, trebuie, în loc de Transnistria, să citim Rusia. Astfel vom înţelege că Rusia nu are nevoie de Transnistria, ci de R. Moldova, Transnistria fiind pentru ruşi doar un cap de pod pentru a trece paşnic Nistrul. „Mărinimia” Rusiei, care acum se arată gata să „reglementeze problema Transnistriei”, înseamnă că Rusia nu mai doreşte să se joace cu noi şi e decisă s-o termine cu RM-stat independent. Acest lucru însă vrea să-l facă „în mod civilizat”, „paşnic”, cum place Occidentului. Adică, cu mâinile noastre, nu cu tancurile lor, ca în Georgia.
Soluţia? Salvarea? Transnistria nu trebuie nici recuperată, nici cedată. Dacă Rusia o doreşte atât de mult, să i-o vindem (concesionăm) după modelul Hong Kongului, pe 99 de ani, şi punem frontiera pe Nistru. Până atunci apele se mai limpezesc.